Moody Face ori Modelino

modelino3.jpgIa te uită ce hazlie
E această jucărie
Modelează și zâmbește
Și mutrița-și înnoiește.

Cam așa suna cântecelul din reclama la Modelino. A trecut ceva vreme de-atunci, dar eu n-am uitat de el. Așa că, atunci când am văzut haioasele mingiuțe într-un magazin Noriel, am cumpărat câteva fără să ezit.

modelino2.jpgPentru că da, este vorba despre niște mingiuțe cunoscute în afara României ca Moody Face. La noi le zicea, pe vremuri, Modelino. Acum, pe cutie scrie - pur și simplu - "mingi antistres".

Nu sunt altceva decât plastilină introdusă în latex colorat, cu ceva "păr", ochi și gură pictate. Se pot modela diverse forme, care de care mai haioase, vesele ori triste.

Înveselesc copilul/adultul care le folosește și dezvoltă:

  • motricitatea;
  • imaginația;
  • creativitatea.

Producătorul olandez VAN DER MEULEN le recomandă pentru grupa de vârstă 3-11 ani. Dar oare copiii sunt atât de stresați? Nu ar fi mult mai indicat ceva de genul: "Produs recomandat copiilor între 3-99 ani."?

0 responses to "Moody Face ori Modelino"

  1. There are currently no comments.

Leave a Reply

Mail will not be published