Jocul și atitudinea copiilor față de jocuri și jucării

Lumea copiilor și a jucăriilor este fascinantă atât pentru copii, cât și pentru parinți. Oferta de jucării este foarte bogată, iar copiii sunt extrem de tentați să cunoască lumea reală prin intermediul jucăriilor. Creativitatea lor poate fi stimulată în egală măsură prin interacțiunea cu jucării simple, cât și cu ajutorul celor sofisticate.

Copiii învață prin joc. Jocul este cel care încurajează exprimarea emoțiilor, dar și a dorințelor celor mai ascunse.

Magazinele sunt ticsite de jocuri pentru toate vârstele, cu instructiuni clare de folosire. Cu toate acestea, multi dintre noi intâmpinăm dificultăți în a le utiliza datorită atitudinii copiilor față de ele.

În alegerea unui joc sau a unei jucării este important să ținem cont de urmatoarele aspecte:

  • vârsta copilului;
  • interesele și talentele sale;
  • calitatea jocului;
  • valențele lui cognitive și informaționale;
  • utilitatea lui pe termen scurt si lung.

În zilele noastre părinții sunt puși la grea încercare. O bună parte dintre ei au crescut fără tentații majore în copilărie. Oferta de jucării era limitată în acea vreme. Îmi amintesc experiența unei mămici care, cu lacrimi în ochi, povestea despre singurele două păpuși ce i-au umplut universul copilăriei, două păpuși utilizate pe post de bibelou, mult râvnite de ea să le atingă, să le dezbrace, să le hrănească și să se prefacă că le duce la școală. Cele două păpuși nu aveau voie să coboare de pe raft pentru a se bucura de ele. Această mămică a rămas cu regretul că nu a putut obține de pe raftul dulapului din sufragerie jucăria la care râvnea atât de mult.

Cum credeți că o asemenea experiență timpurie poate să influențeze relația actuală cu băiatul ei de 5 ani? Chiar dacă nu îi cumpără păpusi, această minunată mămică, ghidată de emoția asociată experienței ei ludice din trecut, este gata să satisfacă prompt fiecare cerere sau dorință a băiețelului ei în ceea ce privește jucăriile de pe rafturile magazinului. Astfel, camera lui este plină de jocuri scumpe și sofisticate. Am putea crede că acest băiețel este foarte fericit, căci are tot ce își dorește. Ne-am putea imagina că are abilități ludice dezvoltate și consistență în joc. Realitatea este cu totul alta. Deși bine stimulat, acest copil manifestă lipsă de răbdare și reciprocitate în joc. Își dorește jucăriile doar pentru satisfacerea nevoii de a le poseda și nu neapărat de a le utiliza în scopul pentru care au fost create.

Este tipul de copil des întâlnit în zilele noastre: zgomotos și opoziționist, pentru care sentimentul posesiunii primează în detrimentul sentimentului de autosuficiență și mulțumire. Acest copil, minunat de altfel, prețuiește o perioadă extrem de scurtă de timp ceea ce are sau primește. Odată ce a primit un joc, imediat își dorește altul. În timp ce se joacă cu acel joc, mintea lui e preocupată cu ce altceva s-ar mai putea juca. Explicația acestui fapt rezidă în faptul că acest copil obține cu multă ușurință jucăria pe care și-o dorește de pe raft (mama fiind sensibilă la acest tip de dorințe, evitând astfel reîntâlnirea cu acele emoții negative nerezolvate din trecutul ei), în schimb este foarte puțin apreciat în acțiunile și comportamentul său.

Deoarece nevoia de apreciere este o nevoie fundamentală, fiecare dintre noi o căutăm constient sau nu. Fiecare dintre noi avem nevoie să simțim că suntem capabili și importanți în relația cu ceilalti oameni. Copilul primește multă atenție negativă, mama fiind o fire critică. Fiindu-i mereu criticat comportamentul, nevoia lui de a primi atenție era satisfacută, chiar dacă într-un mod negativ. Foarte repede a înteles că mama reacționează pozitiv la dorințele lui materiale, așadar a făcut un scop din asta, scop care avea să-i hrănească nevoia de a se simți capabil și important, pentru că mama i-a transmis clar acest mesaj. Astfel jucăriile au devenit un mijloc de a-și întări simțul sinelui. Le cere pentru a se simți important și mai putin pentru valoarea lor intrinsecă, respectiv plăcerea de a se juca și de a descoperi lumea cu ajutorul lor.

O altă situație, aflată la polul diametral opus, este a unui băiat despre care mama sa spune că se joacă foarte rar cu jucăriile din posesie, preferand să le lase prăfuite pe raft. De mic copil a fost extrem de sensibil și ascultător. Este un copil introvertit, puțin sociabil și lipsit de spontaneitate. Imaginația și creativitatea sunt puțin dezvoltate. Interacționează rar cu jucăriile, fiind un copil foarte putin curios să descopere lumea ce-l înconjoară. Face parte din categoria copiilor hiperprotejați, fiind cocoloșit și descurajat în inițiativele lui de a deveni independent. Experiența sa timpurie cu mama, care l-a protejat excesiv (făcând lucruri în locul lui, nedezvoltându-i liberul arbitru), l-a determinat să se teamă de lumea ce-l înconjoară, purtându-se natural și relaxat uneori doar în sânul familiei. În afara persoanelor familiare este un copil foarte tăcut, izolat, având contacte nesatisfăcătoare cu semenii săi. Teama de a relaționa cu obiectele din mediu a avut repercursiuni și asupra felului în care se joacă. Nu cere jocuri. Spontaneitatea și entuziasmul copilăriei i-au fost curmate de o teamă nejustificată față de oameni și jucării. Teama de a lua decizii și lipsa de flexibilitate sunt evidente și în felul în care se joacă. Așteaptă să îi spui cum să manevreze jucăriile, unde să pună cubul, cum să tragă mașina după el. Dacă nu îi spui cum să facă, se blochează și rămâne tăcut, fără să găsească o soluție de a continua jocul.

Ambii copii, al căror comportament ludic a fost descris mai sus, au o caracteristică comună și anume descurajarea. Și unul și celălalt au abilităti de joc insuficient dezvoltate. În amândouă situatiile, părinții sunt bine intenționați. Bunele lor intenții sunt curmate de comportamentul inadecvat al copiilor lor față de joc. Îngrijorarea lor este justificată. Soluția este să învețe cum să încurajeze comportamentul pozitiv al copiilor lor, dezvoltându-le creativitatea și constistența în joc. De asemenea, aceste două mămici au nevoie de autoanaliză și înțelegerea propriilor emoții și vulnerabilități.

Următoarele articole vor veni în sprijinul tuturor părinților care doresc să încurajeze jocul creativ, a celor care doresc să fie eficienți în joc alături de copil și a celor care doresc să devină conștienți de valoarea terapeutică a jocului pentru copilul lor.

4 responses to "Jocul și atitudinea copiilor față de jocuri și jucării"

  1. M-am regasit f mult in acest articol. Nu am avut jucarii in copilarie si acum ii intoxic pe copilasii mei cu jucarii. Micul apartament mi-a devenit depozit de jucarii. realizez ca am gresit si vreau sa fac ceva in acest sens. Oare o fi prea tarziu? Copilasii mei au 3 ani si, respectiv, 1 an si 3 luni.

  2. Dragă Roxana, felicitări pentru comentariul tău conștient și responsabil. Felul în care ai acționat nu a fost greșit. Ai acționat conform experientei tale de viata. Îți dorești ca copiii tăi să nu resimtă vreodată aceasta lipsă și, probabil, acel sentiment de tristețe, poate inferioritate pe care l-ai trăit tu ca și copil. Niciodată nu e prea târziu să schimbi ceva. Ca să rezolvi o problemă e important să admiți că o ai. Următorul pas este să răspunzi la întrebarea "Ce anume te face să acționezi astfel?" și apoi "Ce mesaj primesc copiii mei despre jucării și utilitatea lor?", apoi "Cum pot schimba situația, astfel încât copiii mei să își dezvolte abilitățile de joc?". Copiii tăi sunt exact în perioada marilor descoperiri. Stimularea lor este fundamentală acum. Atenție la suprastimulare. Gândește-te cum te simți când mergi într-un hipermarket? Reclamele, culorile, ambalajele atrăgătoare, promoțiile te fac să te gândești că ai nevoie de multe produse de acolo. Apoi, când ajungi acasă, uiți de ele, nu apuci să le valorizezi, să te bucuri cu adevărat căci ai cumpărat prea mult sau nu neparat aveai nevoie de acel produs în acel moment. La fel se întîmplă și cu copiii tăi. Camera lor e un depozit acum. Selectează jucăriile importante pentru ei și jucați-vă împreună. Jocurile inutile pot fi făcute cadou altor copii, care nu au jucării și care, poate, au același sentiment pe care l-ai avut tu în copilărie. Când simți nevoia să cumperi multe jucării, amintește-ți care este motivul pentru care o faci și acordă-ți răgaz să te gândești de doua ori înainte de a le achiziționa. Gândește-te că un copil, când primește un joc nou, are nevoie de timp să-l descopere, să-i înțeleagă principiile, mecanismele de funcționare, regulile etc. Le poate descoperi doar alături de tine la vârsta de 3 ani. Acest site promovează idei despre cum să te joci și cred că te poate ajuta mult în acest sens. Îți doresc succes!!!

  3. Multumesc mult pentru raspuns.
    Asta am decis si eu: sa retrag anumite jucarii si sa tin doar cateva la vedere. Am oferit si ofer mereu jucarii copiilor nevoiasi. Voi apela la acest site pentru idei despre cum sa ma joc cu piticii mei. Sper sa reusesc sa-mi stapanesc aceasta pornire de a achizitiona mereu jucarii.

  4. Roxana, felicitări pentru că ai înțeles problema și vrei să schimbi ceva!
    Dezvoltînd puțin subiectul, am observat mulți părinți care cumpără jucării pentru ca ei personal își doresc să se joace cu jucăria respectivă. O căsuță pentru păpuși sau niște garaje complicate pentru mașinuțe, de exemplu, pot reprezenta ori amintiri frustrante ale unui fost copil care nu a avut atunci cînd și-a dorit, ori o curiozitate a unui copil perpetuu care nu a avut pe vremuri asa ceva în magazine. În ambele cazuri, actualul copil e cel care pierde, pentru că el va fi cel mai puțin interesat să se joace cu jucăria "aleasă" de părinte. Și bugetul familiei, evident.

Leave a Reply

Mail will not be published